sâmbătă, 23 iunie 2012

VISE DE OAMENI CE VOR DEVENI MARI...ACUM ŞCOLARI-ÎN VACANTA MARE..partea 1.

Visul meu,


 Visul meu este de a călători în două ţări: Brazilia şi Spania. Mi-am ales aceste două ţări deoarece vreau sa-i vizitez pe Neymar si pe Ronaldo. Ei sunt un model bun de urmat ca fotbalişti. Visul meu? Aţi ghicit? Este acela de a ajunge un fotbalist la fel de bun ca şi cei care îmi sunt modele. Mă aflu în anii fragezi ai copilăriei mele şi realizez cât de mult trebuie să muncesc pentru a ajunge la performanţa lor. 
Denis P., III A

Visul meu este să fiu sănătos, să fiu un om pregătit pentru societate. Vreau să ajung să lucrez în Poliţie, dar şă să ajung în fotbalist de valoare, mi-ar plăcea foarte mult.
Bogdan P., III A
Visul meu,
este să devin dansatoare, iar pentru a-l îndeplini trebuie să învăţ din experienţa dansatoarelor. Vreau să continui tradiţia dansurilor populare şi sper că voi lucra cu prietena mea din copilărie, care are acelaşi ţel ca şi mine, tot dansatoare vrea să ajungă.
Să nu uităm că "nu ajungi departe, daca nu ştii carte", aşa că trebuie să deprind şi dansurile bine, dar să ştiu şi carte.
Eu vă doresc ca visele voastre să se împlinească şi mai sper ca-atunci când voi avea familia mea- fetiţa sau băiatul meu să îmi urmeze visul. Vom şi călători astfel prin toată lumea.
Amalia P., III A





Eu aş vrea să fiu veterinar, pentru a le ajuta pe animale, pentru că le iubesc mult. 
De copilă,  mă jucam de-a doctorul pentru a vindeca animale bolnave.
Aleg această meserie, deoarece mi se pare foarte frumoasă; îmi plac câinii dar şi alte animale.
Grija faţă de animale este un lucru bun, e asemenea grijei faţă de om şi de mediu.
Yulisa N,. III A


Încă din copilărie, mă gândesc să fac ceva pentru a-mi îndeplini marele vis.
Visul meu este să ajung în Londra; este o capitală europeană cu multe atracţii turistice. Am aflat că este un oraş încărcat cu istorie, civilizaţie, tradiţii.
Îmi doresc mult ca acest vis al meu să se împlinească.
Alex C., III A

De la vârsta grădiniţei ma tot gândesc cum să fac pentru a-mi îndeplini marele vis.
Îmi doresc mult să călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume.
Un loc minunat în care aş vrea să ajung este Franţa. Am aflat citind că este o ţară civilizată cu multe minuni turistice.
Maria C. , III A
Visul meu dintotdeauna a fost să fiu judecătoare, să judec cât mai multe cazuri şi să ajut să se facă dreptate. Mulţi îmi spun că este greu, aproape imposibil, însă eu nu ma voi lăsa. Voi încerca mereu şi mereu până voi ajunge să fiu ceea ce mi-am propus. Credeţi-mă că voi reuşi, orice ar fi! Nu vreau să se facă nedreptate noilor generaţii.
Voi lupta pentru idealurile mele. Voi reuşi!
Ioana Ş., III A

Vis de Manu...

Când eram ceva mai mic, visam să fiu poliţist.
În fiecare dimineaţă, în drum spre grădiniţă, vedeam un poliţist. Îl salutam cu respect, parcă dorind să îmi pregătesc aşa intrarea.
-Chiar aşa mult vrei tu sa ajungi poliţist? mă întreba tata.
-Da, tată! Este o meserie interesantă, aperi ordinea, ai grijă să fie respectate legile. Vreau să scap ţara de infractori.
-Bine te-ai gândit, fiule! Cineva trebuie să restabilească ordinea, cinstea, corectitudinea şi să ajute la schimbarea în bine a ţării.
-Acela sunt eu şi o să păzesc lumea de rău.
-Într-adevăr, fiule, este o meserie bună.
Marian S., III A


Un comentariu:

Opinia dumneavoastra conteaza.
Spuneti-va parerea despre activitatile noastre.