Micul prinț

"Am trăit astfel singur, fără a avea pe cineva cu care să stau de vorbă cu adevărat, până ce am avut o pană în deşertul Sahara, acum şase ani. Se stricase ceva la motor. Şi cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, mă pregăteam să încerc să fac, de unul singur, o reparaţie dificilă. Era pentru mine o problemă de viaţă şi de moarte. Abia mai aveam apă de băut pentru opt zile. În prima seară am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice ţinut locuit. Eram mult mai izolat decât un naufragiat pe o plută în mijlocul oceanului. Vă închipuiţi atunci surpriza mea, în zori, când m-a trezit un glas firav şi ciudat. Zicea:
- Te rog... desenează-mi o oaie! 
-Poftim? 
- Desenează-mi o oaie...
Am sărit în picioare de parcă aş fi fost lovit de trăsnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atenţie. Şi am văzut un prichindel cu totul extraordinar care mă privea cu gravitate. (...) M-am uitat aşadar la acea apariţie făcând ochii mari de uimire. Nu uitaţi că mă găseam la o mie de mile de orice ţinut locuit. Or, omuleţul meu nu mi se părea a fi nici rătăcit, nici mort de oboseală, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frică. Nu avea deloc înfăţişarea unui copil pierdut în mijlocul deşertului, la o mie de mile de orice ţinut locuit. Când am izbutit în cele din urmă să vorbesc, i-am spus:
- Dar... ce faci aici? Iar atunci el îmi repeta, foarte blând, ca pe un lucru foarte serios:
- Te rog... desenează-mi o oaie... (...) Şi aşa am făcut cunoştinţă cu micul prinţ."
Micul print, Antoine de Saint Exupery