Fratele mai mare

O zi cu tâlc, o zi despre a simți iubirea

Când ai ști dinainte, ce-ți aduce o poezie…

La început, ca să vorbim de debut, este vorba despre o autodictare anunțată din vreme.

 Ștrumfii sunt pregătiți și sufletește și temeinic zic c-au repetat. Sunt trei strofe, mai speciale, din mintea lor de redat.

Recitim împreună, recităm, analizăm, discutăm de situațiile de scriere speciale, chiar aduc amintiri personale din vreme când chiar eu eram în ipostaza de a da o … autodictare.

 Trecem la acțiune. Cel mai clar se aude o liniște în care se ”auto-șoptesc” gânduri de încurajare:

-Hai că poți! Sigur ai ținut minte. E ca la dictare.

Dinspre poezia ”Bunica” trecere facem spre ”Mama”.

E tot o poezie specială, cu structură nouă și conținut-izvor.

Versurile sunt, de data aceasta înfățișate, două câte două, de opt ori atâtea.

Citind și explicând cuvinte cu iz mai vechi, ”odor” în propoziții noi, alcătuite spre înțelegere, aprofundare devine fratele mai mic, drept personaj principal. 

Ajungem să povestim despre o scenă care le trezește o întrebare:

-S-a simțit copilul acesta personaj din poezie, iubit de mama lui?

De-aici, ne-am așezat la povestit.

Pricepem că sunt mai mulți dintre Ștrumfi frații cei mari.

Au surioare, frați mezini, care cer atenție părinților, sporită.

-Când mama mea îl îngrijește pe fratele meu așa, mă mai iubește și pe mine?

-Firește! Poți să întrebi când ai tu nelămuriri, c-ai să vezi, te iubește! Sau simți. Eu cred că mama te iubește tare și pe tine și cu gândul, chiar când n-o spune mereu. Seara, când vă învelește, dormiți amândoi, la fel vă ocrotește, tot așa, vă sărută. Poate că dormi…

Un glas de ștrumf, după un moment de tăcere se-aude continuând o argumentare:

-Sigur, grija părinților pentru frățiorul mai mic pare ceva mai mare, ca să nu cadă, fiindcă de învățat să meargă, mai are. La fel erau și cu ochii pe noi, numai să ne aducem aminte!

-Cu alte cuvinte, ne spui ceva, dumneata?

-Și eu voi fi fratele mai mare!

-Ne bucurăm!