Sărbătoare

Știi cum e toamna când chiar te invită într-o călătorie?

E sigură pe ea!

Știe!

Știe c-o să-ți placă tare să vezi aurul frunzelor așternut la poale de stejar...

Poate că-l afli asemenea și înconjurând de admirație-tot frunze- tot covor- împrejurul unui arțar...

O drumeție vine exact la timp, ca -ntr-o poveste cum vin personajele principale ca să țeasă.. o frumoasă, înțeleaptă întâmplare.

Așa se petrece și istoria din imaginile prezentate.

În prag de repaus școlar, se pune la cale o ieșire de vreme bună programată, încă nedatată.

Și visul faptă s-a făcut!

Pe pași de acțiune? 

Ne întâlnim la ora convenită, voinici din clasa Ștrumfilor și pornim cale. Urcăm un deal:

(Cei care l-au mai străbătut, dau indicații la urcare:)

_”Să-ți menții energia că avem ceva de urcat până sus pe deal.

-Să pășești apăsat, noi așa am învățat...”

Megem, tot mergem, cu drag. Privim la minunile pe care toamna caldă și blajină le-a pictat pretutindeni. 

Pe frunze, pe tină...

În creastă de deal, o oprire, și-o primă gustare căci voinicii se simt așa, a se energiza.

Aici privind în zare, deslușim iar, pe deasupra pădurilor și-a muntelui din depărtări o siluetă care seamănă a dac.

Ne bucurăm de recunoaștere-e ceva să vedem cu toții același lucru, zic, mai mult, și doamna care ne-nsoțește, mama de Ștrumf, cu bucurie vede minunea:

-Chiar că seamănă cu un chip! Și nu m-am gândit vreodată ...

Pornim mai departe spre poienița cu soare. 

Apropierea de pădure face simțită printre noi puțină răcoare.

Ajungem și facem aici, la luminiș popas. 

Cântăm din zâmbete de admirație, calme bucuria de a ne afla în mijlocul ei, al naturii cu fel de fel de minunății.

Sunt pe aproape și nori zglobii albi, cât ai privi spre sus... și capre c-un păstor al lor, și câteva vaci și cai, mai încolo, spre gospodării...

Și înalt de urcat și de coborât într-o joacă de copii...

Joc cu frunze și copii! Frunze aruncate-n sus și poleind creștete de năzdrăvani!

Câte bucurii!