Poveste din clasa de Ștrumfi

Am citit zilele trecute împreună cu Ștrumfii o poveste frumoasă- frumoasă, cu tâlc adânc.
Să vedeți..
Povestea spune că păsările, speriate c-or îmbătrâni au trimis un pițigoi să aducă piatra tinereții.
Au facut astfel după ce-au întrunit sfatul înțelepților, ce credeți?
Cât am citit noi , așa ca pentru niște voinici și prințese de-a doua,  ne-am și luat cu explorarea înțelesurilor:

-Frica? De bătrânețe? Ce -i frica? Vouă v-a fost frică vreodată de ceva?
Unii.. ”nu, mie nu mi-e frică, mă gândesc pe loc la bucuria de la ziua mea și uit orice gând de frică (adică?)..
”mie, câteodată, da” și tot așa.

-Mie mi-a fost frică la intrarea în școală, că n-am să pot să știu literele.
-Ți-a fost așa de frică?
-Da.
Ochii lui exprimă mai mult decât cuvintele. Sunt toate poveștile lui ”Nu pot!” îm ei. Frica lui s-a transformat puțin în exersare azi accentuată. E copilul care parcă vrea să se ia la muncit cu frica. Zăbovesc timp frumos și cu el în bancă,  îmbărbătez acolo unde reușește, cu -o rugă-n gând,  să uite frici.
-Și mie mi-a fost puțin cam frică la o serbare.
-Aveai emoții?
-Aveam, n-am știut cum o să fie și de-aceea..
-Emoții de nou? Acestea-s grozave. Și cum te-ai descurcat?
-Mi-a plăcut!

Mai sunt năzdrăvani cărora au gânduri de frici duium în minte. Îi recunoști după întâmplările din recreații, asemănătoare, tipar.
”Doamna, mi-a pus piedică un școlar”:


De unde vin temerile aceste, vreau să vă întreb. Căci până la școală sunt familia, prietenii și viața de copil.
Care să prezinte școala altfel decât o sărbătoare, căci iată, unii Ștrumfii-câte unii- se-antrenează și azi, tare, să poată desluși cu înțeles, taine din cărți.