Ouă de ciocolată

Când lucrezi cu 24 de copii înveți multe despre tine și despre iubire.

Iubirea necondiționată se asezonează cu acceptarea fiecărui Dumnezeu din fiecare copil.

Afli când ești atent/ă că minunile care se cheamă în prezent copii adeseori când vine vorba să îi întrebi cu cine vor să semene așa spun direct: ”eu cu Dumnezeu.”

Mai adaugi așa…. Și oare Dumnezeu iubea să se joace?

(Răspund și eu în gând-”cred că da. S-a jucat și de-a noi”…)
Cum s-a întâmplat, etapizat... :)

Cu vreo 2 săptămâni înainte,  învățătoarea îi consultă pe  partenerii-copii dacă vor să joace un joc cu ouă de ciocolată. Sunt de acord pe loc, firește. Mai rămâne să aducă fiecare oul cu care să participe la provocare. Așa e înțelegerea. Obiectivul: jocul de-a textele, de-a întrebările serioase ( că tot învățăm să scriem propoziții cu înțeles.)

Trece o săptămână. Se adună 12 ouă.

Răbdători, copiii întreabă punctând timpul: ”când ne jucăm jocul acela?”

Se cere îngăduință. Doamna propune să îi aștepte și pe ceilalți participanți. Fiind o activitate comună e de așteptat să participe toți.

Timpul a mai trecut, bucuriile de ciocolată s-au mai adunat. Vine sorocul. Azi e jocul!

Freamăt de bucurie printre copii.

S-a auzit la un moment dat un glas.. cum că ambalajul unuia dintre ouăle aduse e diferit de celelalte. Așa-i, provocare… Doamna s-a tot gândit.. apoi a lăsat în seama universului soluții, care au și venit.

La extragere, fiecare a primit exact oul cu ambalaj, cum din gând a socotit. Musai și-un  gând-rugăciune e la mijloc, e clar.

Dintre toți participanții un singur copil pare că-și lucrează tristețea că a nimerit alt ou. ..

„Vrei să faci schimb, cu un coleg?”

Clatinând din cap, Ștrumful dă semne că vrea să se antreneze să-i fie tot una bucuria.
 Atât a tot afirmat asta, că doamna l-a lăsat cum a cerut.. Chipul lui a vorbit pe rând trăiri: de la ușoară tristețe, la luptă scurtă lăuntrică, spre acceptare. Oricum te-ai uita, chipul lui e carte deschisă. Dintr-o dată, e bucuros că reușește.

La un semn, deschid surpriză tineri învățăcei, după ce, în prealabil, au adresat imaginare întrebări.. ”Ce-o fi? Ce surpriză-mi aduci?” ”Despre ce-o fi vorba?”

-          Oul meu e gol!

-          Al meu, are o mașină de curse.

-          Și al meu, o păpușică.

-          -Ce motocicletă interesantă cu cap de tigrișor!

-          Uite un ”Hopa-Mitică”

-          Uite-un pinguin pe gheață!

-          -Un ursuleț acrobat am găsit!

Și uite-așa cam douăzeci de bucurii, învelite de stratul fin de ciocolată, au fost prilej de texte scurte.

Să povestim despre oul fetiței care în interior avea... ”nimic”?

Scurt a fost timpul până când golul acela s-a văzut pe loc umplut. Semn că naturii-i place  să completeze divin spațiul lăsat așa.

Un coleg Ștrumf a făcut un dar mașinuța sa.

Ciocolata, până să se topească de atâta emoție și creativitate a fost delicioasă … și moderată.

Copiii au consumat-o după…masă.

Textele? Grozave. Sunt scrise în caiete cu foi albe. 
Tot un fel de școală și tot după plan stabilit.