Să știm să mai fim copii e-un mesaj de iubire pentru planeta Pământ: recunoștință minunii că suntem, cântec luminii din gând.
E strălucirea aceea care îți scaldă inima și o lasă în
libertatea ei să fie. Zâmbetul jucăuș, ochii-întrebări, pacea din răbdarea cu
care te prinzi să cunoști om nou.
Vrei să fii prietenul meu?
Și așa să fie.
Prietenie.
Să auzi ce mai spune celălalt, dincolo de gândurile
tale.
S-asculti, pe deasupra cuvintelor cum cântă un suflet,
senin ca al tău.
Cum să mai fim copii?
Să zâmbim cel mai mult.
Să credem că zâmbetul nostru, copii reveniți în suflet
de om cu vise mari ridică în surâs pacea lumii și face o sarbatoare din întreg pământul.
Că zâmbetul acesta, la unison construiește prezentul
pentru noi toți, din perle-clipe conștiente de iubire.
Copilul e minunea aceea care a revenit între noi cu
chip de mesager celest.
Are infinitul luminii drept bibliotecă de sentimente
de transmis și e un sprijin de nădejde.
Oriunde l-ai întâlni, în trup de vânt, ori în casă de
lut de pământ, cinstește-te pe tine, întocmai ca pe el. Privește-te în miracolul
din ochii lui. Poți? E exercițiu, cum socoți?
Cum să mai fim copii?
Să culegem direct
de la sursă rod și să bem din izvorul proaspăt apa cu nădejde…
Să iubim verdele și senzația de talpă pe pământ.
Cum să mai fim copii?
Să ne mai jucăm de-a adevărul nostru.
Să ne jucăm până ni-l amintim pe tot. Că-i unul. .Da, de-a
visele în care credem noi, vise pe care le oferim, apoi, în îmbrățișări
suave.
Copilul?
Se preface că joacă altfel el până înțelege cum să te-ajute,
tot el-neuitându-se în exprimare pe sine. De-aceea uneori pare că-i rebel, că
te provoacă, că trece mult peste reguli/norme care nu-s ca el…
Se caută pe sine apoi vine. Dintotdeauna, el.
Și te uimește prin spontan și firesc.
Copil minunat, te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia dumneavoastra conteaza.
Spuneti-va parerea despre activitatile noastre.