Ștrumfii au crescut mai mari.
Sunt de-acum școlari cu teste la activ. Nu te joci-au și carnet- și-n el -însemnări și semnături!
I-am întrebat într-o zi-așa din senin ce părere au, mai e loc de joacă în program... și-au răspuns cu o seriozitate- parol'- cum că joaca-i de-acum de lăsat de-o parte- de ascuns într-un bol- da'să fie mare- să și încapă....
Tot așa, într-o zi ca aceasta, de toamnă- o frumoasă Ilenucă Cosânzeană- de la noi din clasă- avea ochii cu mărgeluțe lăcrămioare- fiindcă dorul de mama ei striga dinlăuntrul ei, mai tare decât putea ea să țină frâu! Și ce să faci, când dorul strigă, exact ce știi, atunci când ai mai experimentat așa o apăsare- plângi. Și-i minunat- când faci ce simți.
Am chemat-o mai aproape și am rugat-o să respire, de câteva ori -așa proofund- au acompaniat-o și alți Ștrumfi din clasă- că dorul de mama- când vrea el- se activează, dacă nu cunoști ascunzătoare... și -am întrebat-o pe fetiță, în cazul ei cum se simte dorul... ce culoare are.
A zis că-i roșu. Și că simte c-o doare. Mi-arată și unde, mai spune că așa, din senin apare...
Am propus să-l transformăm pe loc într-un zâmbet larg: un soare care-ți face cu ochiul.
Ce să vezi- zâmbetul larg înflori pe dată și pe chipul ei:) mai mult- râs cristalin de uimire- ce poate un zâmbet, părea Cosânzeana să zică....să schimbe-n vultur...o furnică mai mică?
Puteți să vă îmaginați... cum dorul s-a făcut o iubire ușoară, care a promis sa aștepte o îmbrățișare până la întoarcerea de la școală!
Oricând simtiți- copii, bunici dragi ori senini părinți, -o respirație profundă și încă una sunt aducîtoare de liniște și reechilibrare. Fără să vă sfiiți, poftiți, poftiți, verificați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia dumneavoastra conteaza.
Spuneti-va parerea despre activitatile noastre.