Povestea lui Piciorus-Schiop

O poveste cu morala-prezentata si discutata saptamana aceasta..la scoala:)

A fost odata un morar vestit pentru laudaroseniile sale. Se lauda ca avea cea mai mare moara din tara, ca gospodaria lui era de o curatenie neasemuita si ca faina lui era mai alba si mai fina decat toate celelalte. Faima lui ajunsese la urechile regelui care, intr-o zi curios sa-l cunoasca, se opri in fata casei sale. Morarul ii prezenta pe fiica sa si nu se putu abtine sa nu se laude iar: "Sire aveti in fata cea mai incantatoare fiinta din tot regatul!" Regele, neincrezator, o privi fara sa spun un cuvant.

Insa morarul se dezlantuise: "...Este de o inteligenta iesita din comun si are multe calitati extraordinare..." Regele continua sa taca, dar morarul, in dorinta lui de a-l impresiona, nu mai stia ce sa inventeze: "Inchipuiti-va ca atunci cand toarce paie, acestea se prefac in fir de aur!" De data aceasta era prea de tot; regele; exasperat, ii raspunse sec: "Foarte bine, o voi pune de indata la incercare! Daca va face aceasta minune, va fi rasplatita din belsug; de nu, va plati cu viata aceasta minciuna!" Si biata fata fu dusa cu forta la castel. Regele o azvarli intr-o celula in care se afla o gramada mare de paie: "Ai timp pana maine sa transformi aceste paie in aur!", ii zise el. Tanara fata izbucni in hohote de plans, disperata: "Of, draga tata, in ce incurcatura m-ai bagat!"

Deodata, aparu ca prin minune un pitic imbracat in rosu, ce mergea schiopatand de un picior: "Daca te ajut sa torci paiele, ce-mi vei da in schimb?" o intreba el pe tanara fata. Ea ii intinse o bijuterie foarte frumoasa in forma de inima, pe care o purta la gat, si ii spuse: " Iti dau ce am eu mai de pret!"
Piticul accepta pe data targul. A doua zi dimineta, dupa un somn zbuciumat, fata se trezi si observa cu incantare ca piticul se tinuse de cuvant! In acel moment, regele intra in celula, convins ca fata morarului nu facuse aur din gramada de paie. Insa nu-i veni sa-si creada ochilor: in fata lui, frumos aliniate pe masa, stateau sase mosoare mari pline cu fir de aur! Dupa ce isi reveni din uimire, regele ii spuse tinerei fete: "Felicitarile mele! Insa iti voi aduce si mai multe paie, caci vreau sa-mi torci kilometri intregi de fir de aur!"

Biata fata, neputand sa-si dezvaluie taina, cazu iarasi prada disperarii. Dar peste noapte piticul isi facu din nou aparitia. " Ce-mi vei da in schimb daca te voi ajuta iar?" o intreba el. "Nu ma lasa prada acestei soarte triste!" si totul se petrecu ca mai inainte: regele, in culmea fericirii, isi socotea, iar si iar, nemaipomenitele mosoare.

Uluit si incantat de aceasta minune, el incepu s-o vada pe tanara fata cu ochi mai buni, gasind-o tot mai fermecatoare. Atunci ii veni o idee: "Te voi supune unei ultime incercari, ii zise el. Daca mai faci o data aceasta minune, vei deveni sotia mea!"

Ramasa singura, fata plangea cu lacrimi fierbinti. Isi pierduse orice nadejde: Chiar daca sunt norocoasa si piticul mai vine si in noaptea aceasta, nu mai am ce sa-i ofer! Cum ma voi descurca?" La miezul noptii, piticul aparu pentru a treia oara. "M-am intors ca sa te ajut. Insa de aceasta data ce ai sa-mi dai?" Tanara fata ii raspunse plangand in hohote: "Din nefericire, nu mai am nimic sa-ti dau!..." Piticul o privi atunci surazand si ii zise: "Am auzit ca in curand vei fi regina. Cand vei avea primul tau copil, voi veni sa-l iau: astfel ma vei rasplati pentru ajutorul pe care ti-l dau acum!"

Fata morarului accepta fara sa se gandeasca prea mult, iar a doua zi dimineata minunea avu loc pentru a treia oara. Atunci regele, deveni foarte bogat, incepu pregatirile pentru nunta si amenaja o aripa a castelului pentru logodnica lui. Dar, acesteia trebui sa-i promita ca, odata casatorita, nu mai era obligata sa faca nici o minune. Spre marea bucurie a laudarosului morar, fu o casatorie foarte fericita, in ciuda faptului ca incepuse intr-un mod atat de ciudat! Regele isi iubea din ce in ce mai mult sotia. Intr-o buna zi, veni pe lume un baietel frumos, cu parul balai, care le insenina zilele. Fericita, regina uitase de promisiunea facuta piticului care, pe neasteptate, aparu si zise: "Am venit dupa fiul tau!" "Nu! Te rog! Iti voi da tot ceea ce vei dori, bijuteriile mele, bogatiile mele; dar, fie-ti mila, nu imi lua copilul!"

Piticul parea de neinduplecat dar, pana la urma, induiosat de lacrimile reginei, se invoi si zise:
"Bine, iti mai dau o ultima sansa: daca vei reusi sa-mi afli numele in timp de trei zile, iti voi lasa fiul!" spuse el, inainte sa dispara.

De data aceasta, regina alerga la sotul ei si ii povesti toata intamplarea de-a fir-a-par. Spuse adevarul. Indata, cei mai mari savanti din tara fura chemati de urgenta la palat. Ei consultara sute de carti si pergamente, in cautarea numelui misterios. Dar nicaieri nu dadura de urma unui pitic imbracat in rosu, cu barba alba. In dimineata celei de-a treia zi, regele si regina incepura sa-si piarada orice speranta. Deodata, un sol al regelui ajuns la palat cu sufletul la gura, povesti ca asistase la un ritual ciudat: pe cand traversa o padure deasa, vazuse un batran imbracat in rosu, care topaia in jurul unui foc, cantand:
"Foaie verde busuioc,
Nu ma pot opri din joc.
Maine iau de la palat
Pe feciorul de-mparat, nimeni nestiind, hop, hop,
Ca ma cheama Picior Schiop!"

Regele si regina se privira cu speranta: sa fi descoperit ei oare taina rautaciosului pitic?
In seara celei de a treia zi, toata curtea astepta nelinistita sosirea piticului.
De indata ce aparu in mijlocul salii, regina arata cu degetul spre el si striga:
"Picior Schiop e numele tau!" Si chiar in acea clipa, piticul fu trasnit de un fulger cumplit si disparu intr-un nor de fum. Atunci regina alerga sa-si imbratiseze baietelul. Il stranse la piept, plangand de bucurie: "Esti salvat, fiul meu adorat! Nimeni si nimic nu ne va desparti vreodata!

Sursa:http://www.stradapiticilor.ro/?amfiteatru=povesti::583:Picior_schiop