miercuri, 25 aprilie 2012


CE FLOARE AŞ FI...?

La ora de educaţie civică discutăm despre tot felul de situaţii care să ne ajute sa devenim oameni buni, prietenoşi, cetăţeni serioşi ai comunităţii ..
Una dintre temele interesante a fost dezbătută azi, când s-a discutat despre atitudinea pe care noi oamenii o avem faţă de mediu, faţă de vieţuitoare, plante sau animale...În acest fel...fiecare dintre Genialii din clasa a III-a A s-au transformat, după preferinţă..în flori...

Sunt o floare....
...de muşcată de la fereastra clasei a III-a A.  de serviciu este Dori, voi avea un mic dialog cu el:
-Dori, vrei să cureţi toate florile de frunzele uscate?
- Bineînţeles, voi fi atent cu toate.
-Completează-le cu pământ şi udă-le, atât cât este nevoie.
-Voi face totul aşa cum am văzut că face mama acasă.
(Bogdan Pavel, elev, clasa a III-a A)

Eu, orhideea din fereastră-floare cu petale generoase albe, sau colorate....i-aş ruga pe colegii mei să mă îngrijească; să ma ude o dată pe săptămână, să-mi arate cât mai des soarele, să mă hrănescă.
 
(Amalia Poenaru, elevă, clasa a III-a A)

Eu sunt un trandafir frumos... Înfrumuseţez parcurile, grădinile şi chiar casele oamenilor.
Oamenii mă plac şi mă îngrijesc cu mult drag. Copiii mă iubesc şi ei, dar nu întotdeauna se poartă cuviincios şi mă chinuie.
Decât să-mi rupă petalele şi frunzele, mai bine mi-ar aduce apă, m-ar curăţa de iarbă şi alte buruieni.
(Răzvan Capverde, elev, clasa a III-a A)

-Simona, Simona!
-Cine strigă? 
-Eu sunt! Aici, jos. Poţi să mă ridici la fereastră?
-Da, desigur, tu vorbeşti?
-Da, vorbesc. Te rog frumos, vrei să mă îngrijeşti?
-Da. Dar ce să fac?
-Ia stropitoarea şi udă-mă, apoi şterge-mi te rog frumos frunzele prăfuite. Ţi-aş fi recunoscătoare dacă ai putea să-mi schimbi şi pământul.
-Sigur, te ajut cu plăcere!  
(Anca Chiriac, elevă, clasa a III-a A)

Eu dacă aş fi o plantă, aş fi o lalea. M.ar îngriji toată lumea, pentru că sunt o floare gingaşă, roşie, frumoasă. Copiii îmi vorbesc cu duioşie, mă alintă ca eu să îmi deschid petalele şi să ofer mirosul dulce, proaspăt. În luna aprilie înfloresc şi toţi oamenii mă iubesc!
(Robert Fodoreanu, elev, clasa a III-a A)

-Eu sunt un ghiocel ce vesteşte sosirea primăverii. Am scos capşorul de sub mantia albă de zăpadă, bucuros că primesc mângâierea fierbinte a soarelui. Pe mine mă plac copiii, pentru că sunt prima floare ce apare după geroasa iarnă.. ei mă dăruiesc mamelor de 8 Martie. Petrec destul de puţin timp pe aici, aşa că îi rog pe copii să mă aibă în grijă.

(Denis Petre, elev, clasa a III-a A)

-Daţi-mi apă,  săpaţi-mă, puneţi-mi pământ proaspăt! Curăţaţi-mă de buruieni, ca să pot creşte mare! Să pot să rezist iernii grele, iar primăvara să răsar din nou!  Cine sunt?

(Dorin Năstase, elev, clasa a III-a A)











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia dumneavoastra conteaza.
Spuneti-va parerea despre activitatile noastre.